Fundația Proiectul de Educație Civică și Dezvoltare Academică
Activități derulate
între 2012 - prezent ECDA a continuat activitatea de editare a primului jurnal interdisciplinar de științe sociale peer reviewed din România: „The Romanian Journal of Society and Politics” (RJSP), fondat în 2001. Începând cu 2011, revista este editată în colaborare cu Facultatea de Științe Politice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) București.

În realizarea acestui parteneriat a fost luată în considerare expertiza membrilor acestei facultăți și capacitatea de relaționare în rețea cu experții din domeniul știintelor sociale și politice din România și din străinătate.

The Romanian Journal of Society and Politics

Profilul de revistă de limba engleză, cu caracter multidisciplinar și, mai ales, editată în sistem autentic de peer review – sunt mărci distinctive ale RJSP. În 2012 au fost editate două numere, revista fiind publicată bianual. Ea este indexată în două baze de date și este înregistrată în procedura de acreditare ISI la Thomson-Reuters. RJSP este o modalitate excelentă de comunicare între universitari pe teme de știinte politice și sociale, contribuind la internaționalizarea acestor domenii și la diseminarea unei diversități de perspective inclusiv asupra problematicii drepturilor omului din România și din regiune.

 

Participare la Coaliția pentru Drepturi Sexuale și Reproductive

Începand cu iunie 2012, ECDA face parte din Coaliția informală pentru Drepturi Sexuale și Reproductive coordonată de ECPI, care s-a opus Proiectului de lege cu privire la informarea și consilierea obligatorii a femeilor însărcinate. Acest proiect ar fi restrictionat administrativ accesul femeilor la serviciile de întrerupere voluntară a sarcinii. ECDA a fost implicată în activitatea de advocacy în favoarea respingerii acestui proiect care aducea prejudicii drepturilor femeilor.

 

Participare la proiectul Asociației Pro Democrația: Barometrul Democrației Locale

Între 2012 – 2013 ECDA, prin Liliana Popescu, a colaborat cu APD la realizarea proiectului „Barometrul Democrației Locale”, cu finanțare din partea Konrad Adenauer Stiftung. Participarea Fundației a constat în consultanță oferită de membrii săi în stabilirea metodologiei pentru evaluarea calității democrației locale pe dimensiunile: participare politică, modul de operare al instituțiilor publice, activitatea societății civile, libertatea presei, cultura civică.

 

Proiectul ‚Dosar de candidat misogin’

În perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din toamna lui 2012, ECDA a inițiat, alături de Societatea de Analiză Feministă AnA, de Asociația Front, de alte organizații și experți, o platformă virtuală intitulată „Dosar de candidat misogin” (vezi www.candidatmisogin.worldpress.com). Platforma și-a propus să monitorizeze declarațiile candidaților în alegeri și să prezinte electoratului din România candidații misogini și modul în care își manifestă disprețul sau/și ura față de femei. De asemenea, coaliția și-a propus crearea unui instrument de solidaritate între femei/organizații de femei legate de slaba prezență a femeilor în politica românească. Proiectul s-a bucurat de un impact mare atât din partea cetățenilor (care au postat comentarii și sugestii), dar și din partea mass media, care a făcut vizibilă inițiativa. Succesul inițiativei a fost reflectat în materiale publicate în presa scrisă, precum:

 

De asemenea, a fost reflectată în emisiunea ‚Drepturile omului’ din 7 decembrie 2012 a televiziunii Money.ro , realizată de Delia Panait, pornind de la platforma noastră și de la candidații semnalați de coaliție. În mare parte datorită rezultatelor activității blogului Dosar de candidat misogin, CNCD s-a autosesizat și a sancționat o serie de candidați la alegerile parlamentare.

Această activitate a Fundației a fost realizată pro bono. Ea a fost rodul unei îndelungate activități în zona drepturilor femeilor și a dezvoltării în timp a unei rețele de ONGuri conștiente și preocupate de această problematică. A fost o inițiativă de la firul ierbii în cel mai bun înțeles al termenului.

 

Participare la coaliția ONG-urilor pentru apărarea femeilor din poliția română

În ianuarie 2013, FPECDA a fost co-inițiatoare a unei coaliții de ONGuri care s-au adresat ministrului de interne pentru a sprijini femeile din Poliția Română, anchetate în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală și viol al unei polițiste de către superiorul său. În scrisoare, ONG-urile semnatare solicită ministrului date despre anchetă și atrăg atenția asupra riscului de a comite noi abuzuri asupra polițistelor, chiar prin modul de anchetare. Se solicita monitorizarea situației femeilor polițist și crearea unui mecanism permanent de monitorizare a apărării drepturilor lor. Intervenția civică la care FPECDA a participat a beneficiat de atenția mass media, președinta fiind invitată la TVR1 pentru a discuta chestiunea cu reprezentantul sindicatelor din MAI.

 

Apel pentru solidarizare cu manifestările civice pro-europene şi pro-democratice din Ucraina

In contextul revoltelor din Ucraina impotriva deciziei presedintelui Ianukovici de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeana, ECDA a initiat un ‚Apel pentru solidarizare cu manifestările civice pro-europene şi pro-democratice din Ucraina şi pentru intensificarea colaborării cu societatea civilă poloneză’ (10 ianuarie 2014). Printre semnatarii apelului se numără personalităţi marcante ale societăţii civile, ale mediilor culturale şi universitare, precum şi lideri ai unor organizaţii neguvernamentale proeminente din România. Aceasta actiune a fost dublata de initierea unei pagini Facebook „Solidaritate cu fortele prodemocratice si proeuropene din Ucraina”https://www.facebook.com/pages/Solidaritate-cu-fortele-prodemocratice-si-proeuropene-din-Ucraina/247415672100655

 

Proiectul „Tinerii construiesc o Românie civică”

Proiectul „Tinerii construiesc o Românie civică” este derulat cu finanțare din partea EEA Grants, prin FDSC, în perioada mai 2014-mai 2015. El se dovedește a fi necesar din cauza rupturii dintre instituțiile formal democratice și instituționalizarea informală a unor atitudini și practici discriminatorii în societatea românescă. Obiectivul principal este promovarea drepturilor omului prin creșterea nivelului de informare, conștientizare și sensibilizare cu privire la homofobie, rasism, discurs instigator la ură și hărțuire sexuală dar și prin creșterea capacității ECDA de a dezvolta activități de acest tip. Proiectul are ca rezultate aşteptate: promovarea cetăţeniei active şi promovare valorilor democratice, inclusiv a drepturilor omului. Principalii beneficiari sunt tinerii cuprinși între vârstele de 16 – 25 de ani. Partenerii inițiali ai proiectului sunt: Societatea  ANA, Colegiul Naţional ION NECULCE şi Unviersitatea NICOLAE TITULESCU.

Pentru mai multe detalii vizitati http://www.tinerii-civici.ro/

ACEST SITE ESTE FINANTAT DE CATRE
ACTIVITATI CIVICE ALE ECDA
ECDA are o bogată activitate civică, desfășurată de-a lungul a peste un deceniu. Am fost co-inițiatori și co-organizatori a două mari și importante manfestări civice – primul protest public împotriva violenței casnice (aprilie 2000 ) și prima ediție a Festivalului Diversității, care a nclus primul marș pentru drepturile comunității LGBT din România (2004 ).